MARTISORUL - SIMBOLUL PRIMAVERII

1 Martie sarbatoarea Tracica a primaverii si noului an este un stravechi obicei al primaverii, o traditie cu o imensa simbolistica specifica poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea martisorului are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii, fiind granita dintre anotimpuri ,reconturand in suflete dorinta de purificare si credinta ca vor avea parte numai de intamplari benefice prin purtarea si pretuirea cum se cuvine a unui simbol sub denumirea de „martisor” sau „mart” reprezentat prin diverse obiecte,bratari, snurulete,amulete,talismane,etc. In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani, vestigii care se intind in timp pana pe vremea getilor.

Martisorul (martu la romani) este un obicei specific romanesc mostenit de la daci si romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - "martisor" este de origine latina (martius).Pentru stramosii nostri, anul nou de la 1 martie insemna reinvierea naturii.Martisorul, simbol al primaverii, se confectiona din fire de canepa sau lana (mai tarziu din bumbac), albe si rosii, care se leaga in forma de 8. De acest snur se atarnau monede din aur sau argint, dar si fire de iarba, muguri sau flori.

In zonele romanesti stravechi, mamele prindeau copiilor martisorul la gat, la mana sau la picior, obiceiul pastrandu-se si astazi in unele sate. Martisorul se poarta toata luna martie. Imbinarea culorilor alb si rosu e traditionala purtandu-se la nunti, cand se nasc copii, la hainele de inmormantare ale batranilor (in Oltenia), cele doua culori simbolizand continuitatea vietii dupa moarte.Cu alb si rosu se impodobesc primele oi care intra in stana si primul plug iesit la arat.

Tudor Gheorghe - E primăvară, iarăşi primăvară!!!

1 martie, mărţişor ! (Tudor Gheorghe - De dragoste, de primăvară)

Dragobete

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa. Tradiţii se păstrează cu precădere în sudul şi sud-vestul României.

Etimologie

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universităţii din Bucureşti, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”, adăugând că „nu putem şti sigur, pentru că în domeniul etimologiei eşti tot timpul pe nisipuri mişcătoare”. Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulţime”.Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul şi sud-estul României) ca Dragobete.Această explicaţie este data şi de „Micul dicţionar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag şi prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicţionar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) şi ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută şi sub numele de „târtăriţă” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicţionarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic consideră provenienţa numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - ţap şi „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităţilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Tradiţii

Dragobetele se sărbătoreşte pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 şi 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian şi gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.

Hora de Dragobete

Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi infloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparţi”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi ...”. De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

În aceastĂ zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Controverse

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal din Republica Moldova organizează anual din 2006 o manifestaţie în centrul capitalei pentru a promova sărbătoarea de Dragobete. Preşedintele OTPL Sergiu Boghean consideră că numai prin promovarea ei, ea se va transforma într-o celebrare naţională: „Sunt bucuros că mulţi cunosc ce sărbătoare marcăm astăzi şi cred că nu va mai dura mult până va reînvia şi la noi acest obicei. Prin acţiunea de astăzi vrem să aducem la cunoştinţă faptul că avem sărbătoarea noastră, moştenită de la daci şi ar fi păcat să ne pierdem tradiţiile”. Biserica Ortodoxă din această ţară a contestat mesajele publicate pe pliantele realizate în acest scop, considerând că închinarea la idoli, descântecele şi propovăduirea altei învăţături decât cea a Domnului contravine cu Biblia. Biserica atrage atenţia asupra faptului că credincioşii creştini nu se iau după obiceiuri deşarte şi ca nu ne putem întoarce la obiceiurile păgâne ale strămoşilor noştri, acuzând membrii partidului de populism.

După 1990, românii au importat din Vestul Europei Valentine's Day, sărbătorită pe 14 februarie şi considerată Ziua Îndrăgostiţilor. Au existat însă şi contestări ale acestei datini, unele persoane acordând o importanţă mai mare păstrării tradiţiilor autohtone şi, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete la 24 februarie în locul acesteia.Unele publicaţii sau companii au început să conducă campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubeşte româneşte!”. În România, celebrarea Sfântului Valentin a luat amploare datorită comercializării diferitelor produse având această tematică.

DRAGOBETELE

Marin Sorescu

.Nasterea19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj

Deces:8 decembrie 1996, Bucureşti) a fost un scriitor din România.

Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, a ocupat funcţia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).Vezi mai mult…..http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu

Marin Sorescu - Presimt...

Dimitrie Gusti (n. 13 februarie 1880, Iaşi; d. 30 octombrie 1955), a fost un filosof, sociolog şi estetician român. Membru al Academiei Române din 1919, preşedintele Academiei Române (1944 - 1946), ministru al învăţământului între 1932 şi 1933, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.

A iniţiat şi îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 - 1948). A obţinut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială.

A fondat şi condus Asociaţia pentru Ştiinţa şi Reforma Socială (1919 - 1921), Institutul Social Român (1921 - 1939, 1944-1948), Institutul de Ştiinţe Sociale al României (1939 - 1944), Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice(1947 - 1948). A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl şi G. Focşa, Muzeul Satului (1936).

În domeniul literar-ştiinţific, Gusti a înfiinţat şi a condus revistele „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială” (1919 - 1943) şi „Sociologie românească” (1936 - 1944). A avut o contribuţie deosebită la formarea Muzeului Satului.

După invadarea şi ocuparea României de către Armata Roşie (1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câştige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS^[1] şi a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale.Vezi mai mult. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti

Muzeul Satului Dimitrie Gusti Bucuresti

Evenimente Februarie

Motto:

„Cărţile, ca şi proverbele, dobândesc valoare prin pecetea şi stima timpurilor pe care le-au străbătut.”

Sir William Temple

11 – Ziua mondială a bolnavului

21 – Ziua internaţională a limbilor materne

28 – Ziua protecţiei civile

Aniversări. Comemorări

1 feb. 1848 – s-a născut SAVA HENŢIA (1848- 1904), pictor

4 feb. 1955 – s-a născut IOAN FLOREA NICULESCU, cercetător ştiinţific, doctor în medicină

4 feb. 1930 – s-a născut LIDIA SFÂRLEA, lingvist, doctor în filologie

6 feb. 1920 – s-a născut GRIGORE METAXA, inginer şi pictor

7 feb. 1952 – s-a născut VIORICA ROXA, profesor, critic literar

8 feb. 1961 – s-a născut SORINA ŢIBACOV, artist plastic

10 feb. 1812 – s-a născut GAVRIL MUNTEANU (1812-1869), pedagog, filolog, membru fondator al

Academiei Române

11 feb. 1959 – s-a născut LIVIA BAR, artist plastic, profesor

11 feb.1650 – s-a născut RENÉ DESCARTES (1650-1596) , filosof francez

11 feb.1880 – s-a născut Episcopul IOAN BĂLAN (1880- 1959)

11 feb. 1917 – s-a născut IOAN GUŢIA (1917-2007), italienist de renume mondial

11 feb. 1900 – s-a născut NICOLAE MANIU (1900-1978), avocat, judecător

11 feb. 1938 – s-a născut CONSTANTIN TOMOZEI, jurist şi publicist

13 feb. 1948 – s-a născut ILIE MOISE, profesor şi etnolog

13 feb. 1880 – s-a născut DIMITRIE GUSTI (1880-1955) , sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii

sociologice din Bucureşti; membru al Academiei Române

15 feb.1840 – s-a născut TITU MAIORESCU (1840-1917), critic literar, estetician şi om politic;

membru fondator al Societăţii Academice Române

15 feb.1850 – s-a născut ION ANDREESCU (1850-1882), pictor; membru post-mortem al Academiei

Române

15 feb. 1794 – s-a născut Mitropolitul ALEXANDRU ŞTERCA ŞULUŢIU (1794-1867)

16 feb. 1910 – s-a născut LUCIA DEMETRIUS (1910-1992), prozator, poet, traducător, dramaturg

17 feb.1600 – s-a stins din viaţă GIORDANO BRUNO (1548-1600), filosof renascentist italian

17 feb. 1954 – s-a născut MIHAI DRAGOMAN, profesor şi poet

19 feb. 1954 – s-a născut MOISE IOAN ACHIM, profesor universitar, rector al Universităţii

„1 Decembrie 1918”

19 feb. 1932 – s-a născut ION RANCA, doctor în istorie, autor de carte

19 feb. 1936 – s-a născut MARIN SORESCU (1936-1996), poet şi dramaturg

21 feb. 1942 – s-a născut IOAN ALEXANDRU ALDEA, arheolog, cercetător ştiinţific

21 feb. 1805 – s-a născut TIMOTEI CIPARIU (1805-1887), cărturar umanist de talie europeană şi

filolog; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866)

22 feb. 1814 – s-a născut GRIGORE ALEXANDRESCU (1814-1885), poet

24 feb. 1810 – s-a stins din viaţă HENRY CAVENDISH (1731-1810), fizician şi chimist englez; a

descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784

25 feb. 1932 – s-a născut IOAN HANCA (1932-2007), scriitor

26 feb. 1948 – s-a născut EVA MÂRZA, filolog şi cercetător ştiinţific

26 feb. 1959 – s-a născut LEONTIN ŢIBACOV, artist plastic

27 feb. 1950 – s-a născut MARIA CIOICA, culegător de folclor

27 feb.1920 – s-a stins din viaţă ALEXANDRU XENOPOL (1847-1920), istoric, sociolog, economist,

filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; membru al Academiei Române

27 feb.1940 – s-a stins din viaţă NICOLAE TONITZA (1886-1940), pictor, grafician şi

critic de artă

27 feb.1990 – s-a stins din viaţă ALEXANDRU ROSETTI (1895-1990), lingvist şi filolog;

membru al Academiei Române

28 feb.1950 – s-a stins din viaţă ŞTEFAN CIOBANU (1883-1950), istoric literar; membru al

Academiei Române

28 feb. 1754 – s-a născut GHEORGHE ŞINCAI (1754-1816), istoric, lingvist, pedagog şi teolog

28 feb. 1785 – Martiriul lui HOREA şi CLOŞCA (1784-1785), conducătorii Răscoalei din Transilvania